Doriți să implementați în cadrul companiei dvs o suită de soluții moderne, pentru eficientizarea și protejarea afacerii?
Așteptăm întrebările dvs.
presales@openvision.ro
OPENVISION DATA SRL | J23/4326/2023 | RO16028466 | Solutii IT pentru companii de succes
Str. Elena Clucereasa 2, Sector 1, București, Romania
presales@openvision.ro
Copyright © Openvision Data 2004-2024
Un atac de doxing i se poate întâmpla oricui. Iată cum puteți reduce șansele ca informațiile personale partajate în mediul virtual să fie folosite împotriva dvs.
Cât de dăunător poate fi să aveți conturile de pe rețelele de socializare setate ca publice? Sau să etichetați restaurantul în care serviți acea masă delicioasă? Deși vine cu anumite riscuri, aproape toată lumea o face!
Să privim lucrurile din cealaltă perspectivă. Ați căutat vreodată pe cineva, pe care tocmai l-ați întâlnit în persoană, pe rețelele sociale pentru a afla cât mai multe despre acesta? Sau poate un prieten nu v-a răspuns la mesaje și ați cercetat contul acestuia de Instagram pentru a încerca să vă dați seama ce face? Nu sunteți singurul. Mulți dintre noi ar putea face acest lucru – acesta fiind unul dintre obiectivele rețelelor sociale. Cu toate acestea, nu toată lumea o face doar din simplă curiozitate, motivele alternative fiind cauza problemei.
Ce este doxing-ul?
Un studiu din Marea Britanie publicat în iunie 2022 a dezvăluit că 19% dintre respondenți au fost victime ale doxing-ului (scris și doxxing), o practică în care persoanele cu intenții rele publică, de obicei online, informațiile personale ale victimelor lor cu intenția de a le face de râs sau de a le intimida.
Termenul provine de la abrevierea „docs” din engleză pentru „documente”, referindu-se la fișierele scurse online care conțin informațiile personale ale victimei. În cele din urmă, abuzatorii caută să sperie, să facă de rușine și să creeze o suferință enormă, uneori cerând bani de la victimele lor, alteori pentru pură răzbunare sau pentru un simț personal al dreptății.
În timp ce doxing-ul poate fi săvârșit în general de străini – atât indivizi cât și grupuri – acesta poate fi, de asemenea, efectuat de cunoscuți sau chiar de membrii de familie. Doxing-ul este deosebit de periculos, deoarece consecințele sale pot ajunge de la hărțuirea cibernetică până la urmărirea și hărțuirea în lumea reală și chiar la atacuri și crimă.
Atitudinea de tip „Nu am nimic de ascuns!”
Ca regulă de bază, mulți dintre noi suntem deja precauți când vine vorba de protejarea informațiilor noastre de bază de pe rețelele sociale. Detalii precum numerele de telefon sau adresele de domiciliu sunt adesea păstrate private. Dar cum rămâne cu toate celelalte informații? Orașul în care trăim sau locul unde lucrăm? Acestea sunt detalii pe care le împărtășim public de bunăvoie.
Astfel apare atitudinea de tip „Și ce dacă? Nu am nimic de ascuns!” Tindem să considerăm că existența noastră este cu siguranță mai puțin interesantă decât viața extravagantă a unei celebrități. Ceea ce oamenii nu iau în general în calcul este că acest aspect nu contează pentru cineva care vrea să ne intimideze. Mai jos avem câteva exemple din știrile actuale care ilustrează perfect cum anumite persoane au fost doxxate: o persoană după ce a dat o recenzie proastă unei afaceri, o femeie după ce a fost identificată după plăcuța de înmatriculare a mașinii sale într-un videoclip încărcat de cineva care a surprins-o într-un moment de furie sau o altă femeie al cărei număr de telefon a fost publicat pe Craigslist într-un anunț sexual fals ca răzbunare pentru opinia ei profesională publicată într-un ziar local.
sursa imaginii: Forumul de suport Google Business
Oricine poate fi o victimă
Motivul pentru care doxing-ul este o amenințare atât de complexă este că oricine poate fi o potențială victimă. Și, deși depinde de fiecare dintre noi să ne definim publicul și să ne ajustăm setările de confidențialitate pe rețelele sociale, nu putem preveni toate acțiunile oamenilor rău intenționați, dintre care unii chiar scurg informațiile personale ale altor persoane din plictiseală.
În ultimii ani însă, doxing-ul a căpătat un nou scop. A devenit un instrument de presiune socială asupra indivizilor, expunând ceea ce atacatorul crede că sunt faptele greșite ale victimei și prejudiciul social creat de aceasta.
În iulie 2022, un medic austriac care a oferit în mod regulat interviuri despre necesitatea vaccinării împotriva COVID-19 s-a sinucis din cauza intimidării continue de către persoane care credeau că pandemia este o farsă. Anterior, doctorul fusese întâmpinat la locul de muncă de protestatari care i-au transmis chiar și mesaje de amenințări cu moartea. Dezvăluirea publică a informațiilor sale personale a condus la noi amenințări chiar și din partea persoanelor din afara Austriei.
Poate atacatorul să devină victimă la rândul lui?
În februarie 2022, într-un articol despre „responsabilitatea în era criptomonedelor”, BuzzFeed News a expus în mod deliberat identitățile celor doi creatori ai Bored Ape Yacht Club. Site-ul de știri „a căutat în înregistrările publice de afaceri pentru a dezvălui identitățile celor doi fondatori de bază”, ale căror nume, vârstă, profesii, locație și, de asemenea, informații vechi disponibile pe web au devenit din acel moment disponibile pentru oricine.
Jurnalista în cauză a fost amenințată prin doxing ca răzbunare pentru decizia ei. În cele din urmă, articolul a stârnit o discuție importantă despre granițele dintre jurnalismul de investigație și doxing, o discuție relevantă, deoarece jurnaliștii sunt ei înșiși victime ale doxing-ului și, în consecință, a hărțuirii care poate ajunge să pună vieți în pericol.
sursa imaginii: Twitter
Generațiile tinere sunt în pericol
Doxing-ul este atât de răspândit și profund înrădăcinat în lumea online, încât poate fi ușor confundat cu alte tipuri de hărțuire online. Mai mult, cu cât oamenii petrec din ce în ce mai mult timp online, cu atât devin mai vulnerabili – acesta este cazul atât pentru Generația Z, cât și pentru Generația Alpha.
Un simplu dezacord sau rivalitate într-un joc video online pot fi suficiente pentru a crea o povară emoțională enormă prin frica de consecințele și situațiile stânjenitoare posibile, mai ales dacă în doxing sunt implicați copii. Platforme precum Twitch, Steam, Discord și Roblox pot oferi un fals sentiment de siguranță, deoarece majoritatea interacțiunilor au loc între ID-urile de utilizator și avatarele jucătorilor. Cu toate acestea, mici detalii sunt suficiente pentru ca atacatori doxeri hotărâți să descopere informații personale. De exemplu, aceștia pot căuta un ID de utilizator vizat pe Twitter, unde pot găsi mai multe informații personale despre acesta dar și o listă de prieteni.
sursa imaginii: Forumul Steam
Dar nu este vorba doar de jocuri. Resursele școlilor virtuale bazate pe platforme video sau rețele sociale pot deveni, de asemenea, un pericol dacă regulile adecvate de confidențialitate nu sunt puse în aplicare, atât de către școli, cât și de către părinți.
Puteți evita să fiți doxxat?
Nu există o modalitate ușoară de a răspunde la asta. În cele din urmă, dacă nu împărtășiți informații online, va fi foarte greu pentru cineva să găsească ceva despre dvs.. Dar chiar dacă sunteți un utilizator obișnuit de internet, în cazul în care cineva dorește cu adevărat să vă divulge detaliile personale din orice motiv, cel mai probabil îi va fi suficient ceea ce ați distribuit deja. Din fericire, există modalități prin care puteți îngreuna pentru oricine procesul de a colecta informații despre dvs.tine:
Ce puteți face dacă ați fost doxxat?
Internetul viitorului nu trebuie să fie periculos
Doxing-ul este un subiect serios și poate fi un instrument care distruge reputații și chiar pune vieți în pericol, mai ales într-o lume în care, deși suntem cu toții interconectați, suntem din ce în ce mai divizați de opinii. Expunerea datelor personale ale oamenilor nu se poate transforma, în timp, decât într-un joc de ping-pong în care toți vom fi afectați.
Dar acest tip de conștientizare este și ceea ce ne poate proteja pentru viitor. Există deja demersuri importante pentru a criminaliza doxing-ul, prevenind astfel creșterea sa în continuare și creând un cadru pentru protejarea victimelor. Înțelegerea faptului că aceste atacuri se pot întâmpla oricui și a importanței de a avea o prezență online precaută este tot ce putem face pentru moment.
Sursa: https://blog.eset.ro/how-to/ce-este-doxing-ul-si-cum-va-puteti-proteja/
Recent Posts
Recent Comments
Recent Posts
Procedura adaugare Out Of Office (OOO) pentru
June 20, 20246 sfaturi de securitate pentru angajații care
March 22, 2024Impactul atacurilor de tip ransomware asupra îngrijirii
February 27, 20247 greșeli de securitate în cloud pe
February 23, 2024Categories